Coliba iepurașului
de Octavian Căpiță
Au fost odată o vulpe și un iepuraș. Vulpea avea o colibă scobită în gheață, iar iepurașul o colibă din coajă de tei. Vulpea îl tot sâcâia pe iepuraș:
— Coliba mea e luminoasă, iar a ta e întunecoasă. A mea e luminoasă, iar a ta e întunecoasă!
Dar a venit vara și coliba vulpii s-a topit. Ea s-a rugat atunci de iepuraș:
— Iepurașule, lasă-mă să stau măcar în curtea ta!
— Nu vreau, vulpeo, fiindcă m-ai sâcâit atâta!
Dar vulpea nu s-a lăsat și, până la urmă, iepurașul s-a înduplecat și i-a dat drumul în curte.
A doua zi, vulpea s-a rugat din nou:
— Iepurașule, lasă-mă să stau la tine în pridvor!
— Ba nu te las! De ce m-ai sâcâit atâta?
Dar vulpea s-a rugat atâta, până când iepurașul a lăsat-o să stea în pridvor.
A treia zi, iar a spus vulpea:
— Dă-mi drumul în coliba ta, iepurașule!
— Nu vreau și pace! Prea mult m-ai sâcâit!
Dar vulpea nu s-a lăsat și, până la urmă, iepurașul a lăsat-o să intre în colibă. Vulpea s-a așezat pe laviță, iar iepurașul pe cuptor.
A patra zi, vulpea iar începe:
— Iepurașule dragă, lasă-mă să stau lângă tine pe cuptor.
— Nu, nu te las, fiindcă m-ai sâcâit atâta.
Dar vulpea nu i-a dat pace iepurașului până n-a lăsat-o să vină pe cuptor lângă el.
A mai trecut o zi-două și vulpea s-a apucat să gonească iepurașul din colibă.
— Ieși afară, urechiatule, n-am poftă să mai locuiesc cu tine!
Și, până la urmă, l-a dat afară.
Plânge iepurașul și se jelește și-și șterge șiroaiele de lacrimi cu lăbuța. Niște câini care treceau pe acolo îl zăresc și-l întreabă:
— Hau, hau, hau! De ce plângi, iepurașule?
— Cum să nu plâng, dragii mei? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
— Nu mai plânge, iepurașule, că o scoatem noi.
— Mi-e că n-o puteți!
— Ba o să vezi și tu!
Câinii s-au apropiat de colibă:
— Hau, hau, hau! Ieși afară, vulpe vicleană!
Dar vulpea le-a răspuns de pe cuptor:
— Când m-oi înfuria
Și m-oi arăta,
Fărâme vă fac
Și vă viu de hac!
Câinii s-au speriat și au fugit.
Iepurașul plânge iarăși cu lacrimi amare. Pe lângă el trece un lup:
— De ce plângi, iepurașule?
— Cum să nu plâng, lupule? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
— Nu mai plânge, iepurașule, zice lupul, că mă duc îndată s-o gonesc.
— N-o s-o poți goni. Au încercat și câinii s-o gonească, dar n-au izbutit. Nici tu n-o poți goni.
— Ba da, să vezi, am s-o gonesc.
A sosit lupul în fața colibei și a început să urle furios:
— Uuuu, uuuu... Ieși afară, vulpe vicleană!
Dar vulpea i-a răspuns de pe cuptor:
— Când m-oi înfuria
Și m-oi arăta,
Fărâme vă fac
Și vă viu de hac!
Lupul s-a speriat și a fugit.
Iar iepurașul plânge și tot plânge. Iată că vine un urs bătrân.
— De ce plângi, iepurașule?
— Cum să nu plâng, ursule? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
— Nu mai plânge, iepurașule, spune ursul, c-o gonesc eu.
— Ba n-o s-o gonești. Au încercat și câinii, și lupul și n-au putut s-o gonească. Nici tu n-o să poți.
— Ba o să pot.
Și a pornit ursul spre colibă, mormăind:
— Morrr... morrr... Ieși afară, vulpe vicleană!
Dar vulpea i-a răspuns de pe cuptor:
— Când m-oi înfuria
Și m-oi arăta,
Fărâme vă fac
Și vă viu de hac!
S-a speriat Moș Martin și a șters-o prin pădure.
Iepurașul iar plânge și se căiește. Trece un cocoș pe drum cu o coasă pe spate.
— Cu-cu-rigu! Iepurașule, de ce plângi tu?
— Cum să nu plâng, cocoșule? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
— Nu mai plânge, iepurașule, că-ți scot vulpea din casă.
— Ba n-o să izbutești. Au încercat și câinii, și lupul, și ursul și n-au putut s-o gonească. Nici tu n-o să poți face nimic.
— Las’ pe mine.
A pornit cocoșul spre colibă:
— Cucurigu!
Sunt cocoș cu pinten roș.
Pe umăr țiu coasa,
Vulpea ticăloasă,
S-o gonesc din casă!
Vulpea aude și o cam sfeclește.
— Iaca mă îmbrac... zice ea.
Dar cocoșul nu se lasă:
— Cu-cu-rigu!
Sunt cocoș cu pinten roș.
Pe umăr țiu coasa,
Vulpea ticăloasă,
S-o gonesc din casă!
Vulpea se bâlbâie:
— Îmi pun șuba.
Cocoșul cântă a treia oară:
— Cu-cu-rigu!
Sunt cocoș cu pinten roș.
Pe umăr țiu coasa,
Vulpea ticăloasă,
S-o gonesc din casă!
S-a speriat vulpea din cale-afară, a coborât de pe cuptor și a luat-o la sănătoasa.
Iar iepurașul și cocoșul s-au mutat împreună și au dus-o împărătește; și, dacă n-au murit, mai trăiesc și astăzi.
