„Petrică și pâinea” este o poveste educativă ilustrată, prezentată în 13 planșe color, care îi ajută pe copii să înțeleagă valoarea muncii, respectul pentru hrană și importanța responsabilității. Fiecare planșă urmărește pas cu pas drumul pâinii, printr-o narațiune simplă și imagini sugestive, ușor de înțeles de către cei mici. Materialul este ideal pentru grădinițe, clase primare și activități educative interactive.
PREȚ - 25 LEI
ACHIZIȚIONAȚI PLANȘELE DE AICI
https://shop.beacons.ai/ramonap83/81d3f5eb-c03e-4e6d-8223-fd5771d9b561
Inițial, plata este estimată în dolari, însă la plătire poate fi convertită în lei, așadar poate fi făcută cu orice card din Romania
Sau mă puteți contacta la nr de whatsapp: 0768263162
A fost odată un copil cu numele Petrică. Într-o zi, mama lui l-a luat cu ea, la magazin să cumpere o pâine. Când s-au întors acasă, mama a așezat masa și i-a dat lui Petrică să mănânce pâine caldă cu brânză. Petrică mușcând din pâine a întrebat-o pe mama sa:
— Mamă, pâinea crește cumva într-un pom ca merele de este atât de gustoasă? Deodată auzi o voce subțire...
— „Vrei să afli povestea mea?”
— Dar cine ești tu? întrebă Petrică mirat uitându-se în toate părțile prin bucătărie.
— Eu sunt, fărâmitura de pâine, sunt chiar aici, pe șervețel, în fața ta. Însă, când a ridicat privirea, a văzut că mama sa vorbise în numele firimiturii. Și-au zâmbit reciproc, iar el a răspuns:
— Sigur, vreau să-mi povestești.
Așa că mama a continuat să îi spună prin ce aventură a trecut acea firimitură: „Eu am fost un bob mic de grâu. Ai văzut cum e grâul? Ca o mărgelușă gălbuie și lunguiață. Ei, bine, într-o zi, țăranii m-au scos din magazia (hambarul) în care dormeam și mi-au spus: „De-acum la treabă, frățioare! Trebuie să crești și să ne dai pâine!” M-au pus în saci cu alți frățiori de ai mei, apoi în mașină și am plecat cu ei la câmp unde ogorul fusese arat de tractoarele cu pluguri. M-au dat jos din mașină, m-au răsturnat într-o mașină specială cu niște tuburi trasă de un tractor – semănătoarea – și mi-au dat drumul în arătură, după care mi-au zis: „Ai grijă să nu răcești la iarnă! Să te acoperi bine cu zăpadă!”
După ce m-am cuibărit bine în pământul cald și afânat, m-am grăbit să încolțesc, să prind rădăcini. În pământ era prea întuneric. Pe urmă a venit iarna și mi-a așternut deasupra o plapumă groasă de zăpadă. Primăvara, după ce zăpada s-a topit, am început din nou să cresc. M-am făcut mare, în vârful paiului (tulpinii) mi-a crescut un spic cu multe boabe
— „Iată aurul nostru...!”
— Într-adevăr, parcă eram de aur. Am făcut spice mari și pline. Eu credeam că spicul meu o să-și piardă boabele pentru că, să știi, făcusem un spic mare de tot și plin de boabe de grâu.
— „Nu te necăji – mi-au spus celelalte fire de grâu – țăranii ne vor culege la timp!”
Așa a fost. Într-o zi au sosit oamenii cu combinele – niște mașini agricole, ne-au strâns boabele, ne-au pus în saci și ne-au dus înapoi în magazie. De acolo, am fost luat cu alți frățiori de-ai mei și duși la moară. Acolo, drept să-ți spun, m-am cam speriat. Morarii ne-au răsturnat din saci sub niște pietre mari, care ne-au zdrobit și au ales ce era alb și curat din noi, adică, făina. Ei, dar să fii făină pur și simplu nu e deloc grozav, te poate spulbera și un vânticel. Apoi, am fost adusă la brutăria din orașul tău – Murfatlar. Aici m-au luat în primire niște oameni îmbrăcați în costume albe și cu bonete pe cap, zicând:
— „Ce făină minunată! Albă și pufoasă! Să vedeți ce pâine bună și gustoasă vom face din ea!”
M-au turnat într-un malaxor – un robot mare – au pus drojdie, apă, sare și m-au frământat. M-au lăsat apoi la dospit, după aceea m-au modelat în diferite forme și m-au băgat într-un cuptor fierbinte. Când am ieșit de acolo eram „pâine”, abuream și-mi dădeam seama că sunt grozav de gustoasă. Așa am ajuns eu la chioșcul de pâine de unde m-ai cumpărat tu.
— Spune, acum mai crezi că pâinea crește în pom?
— Nu mai cred asta. Acum știu că pâinea este făcută de mulți oameni muncitori și harnici: de țărani, de morari, de brutari. Eu iubesc acești oameni pentru că după câte am auzit de la tine ei muncesc foarte mult, pentru ca noi să avem pâinea cea de toate zilele.
— Așa e, și mai spune-mi, întrebă fărâmitura. A fost bună pâinea?
— A fost grozav de bună! Mi-a plăcut foarte mult și mulțumesc tuturor celor care au muncit ca să facă din bobul mic de grâu pâine gustoasă pentru noi.
Povestea a fost prelucrată de Tincuța Gherase după textul cu același nume de Gabriela Roman din „Material ajutător pentru aplicarea programei grădinițelor de copii” vol. I 1963.
