Vă ofer un set de 12 planșe ilustrate pentru povestea „Coliba iepurașului” de Octavian Căpiță, potrivite pentru lectura educatoarei, repovestire și discuții despre bunătate, curaj și ajutorul oferit celorlalți.
Planșele sunt în format A4 landscape, ușor de tipărit și de folosit la grădiniță sau acasă.
👉 Descarcă gratuit planșele accesând linkul de mai jos:
PLANȘE POVESTEA „COLIBA IEPURAȘULUI”
🌸 Vă rog să păstrați watermarkul @PaunaRamona83 și să nu redistribuiți fișierele. Pentru a recomanda materialele, distribuiți linkul acestei postări.
Coliba iepurașului
de Octavian Căpiță
Au fost odată o vulpe și un iepuraș. Vulpea avea o colibă scobită în gheață, iar iepurașul o colibă din coajă de tei. Vulpea îl tot sâcâia pe iepuraș:
— Coliba mea e luminoasă, iar a ta e întunecoasă. A mea e luminoasă, iar a ta e întunecoasă!
Dar a venit vara și coliba vulpii s-a topit. Ea s-a rugat atunci de iepuraș:
— Iepurașule, lasă-mă să stau măcar în curtea ta!
— Nu vreau, vulpeo, fiindcă m-ai sâcâit atâta!
Dar vulpea nu s-a lăsat și, până la urmă, iepurașul s-a înduplecat și i-a dat drumul în curte.
A doua zi, vulpea s-a rugat din nou:
— Iepurașule, lasă-mă să stau la tine în pridvor!
— Ba nu te las! De ce m-ai sâcâit atâta?
Dar vulpea s-a rugat atâta, până când iepurașul a lăsat-o să stea în pridvor.
A treia zi, iar a spus vulpea:
— Dă-mi drumul în coliba ta, iepurașule!
— Nu vreau și pace! Prea mult m-ai sâcâit!
Dar vulpea nu s-a lăsat și, până la urmă, iepurașul a lăsat-o să intre în colibă. Vulpea s-a așezat pe laviță, iar iepurașul pe cuptor.
A patra zi, vulpea iar începe:
— Iepurașule dragă, lasă-mă să stau lângă tine pe cuptor.
— Nu, nu te las, fiindcă m-ai sâcâit atâta.
Dar vulpea nu i-a dat pace iepurașului până n-a lăsat-o să vină pe cuptor lângă el.
A mai trecut o zi-două și vulpea s-a apucat să gonească iepurașul din colibă.
— Ieși afară, urechiatule, n-am poftă să mai locuiesc cu tine!
Și, până la urmă, l-a dat afară.
Plânge iepurașul și se jelește și-și șterge șiroaiele de lacrimi cu lăbuța. Niște câini care treceau pe acolo îl zăresc și-l întreabă:
— Hau, hau, hau! De ce plângi, iepurașule?
— Cum să nu plâng, dragii mei? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
— Nu mai plânge, iepurașule, că o scoatem noi.
— Mi-e că n-o puteți!
— Ba o să vezi și tu!
Câinii s-au apropiat de colibă:
— Hau, hau, hau! Ieși afară, vulpe vicleană!
Dar vulpea le-a răspuns de pe cuptor:
— Când m-oi înfuria
Și m-oi arăta,
Fărâme vă fac
Și vă viu de hac!
Câinii s-au speriat și au fugit.
Iepurașul plânge iarăși cu lacrimi amare. Pe lângă el trece un lup:
— De ce plângi, iepurașule?
— Cum să nu plâng, lupule? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
— Nu mai plânge, iepurașule, zice lupul, că mă duc îndată s-o gonesc.
— N-o s-o poți goni. Au încercat și câinii s-o gonească, dar n-au izbutit. Nici tu n-o poți goni.
— Ba da, să vezi, am s-o gonesc.
A sosit lupul în fața colibei și a început să urle furios:
— Uuuu, uuuu... Ieși afară, vulpe vicleană!
Dar vulpea i-a răspuns de pe cuptor:
— Când m-oi înfuria
Și m-oi arăta,
Fărâme vă fac
Și vă viu de hac!
Lupul s-a speriat și a fugit.
Iar iepurașul plânge și tot plânge. Iată că vine un urs bătrân.
— De ce plângi, iepurașule?
— Cum să nu plâng, ursule? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
— Nu mai plânge, iepurașule, spune ursul, c-o gonesc eu.
— Ba n-o s-o gonești. Au încercat și câinii, și lupul și n-au putut s-o gonească. Nici tu n-o să poți.
— Ba o să pot.
Și a pornit ursul spre colibă, mormăind:
— Morrr... morrr... Ieși afară, vulpe vicleană!
Dar vulpea i-a răspuns de pe cuptor:
— Când m-oi înfuria
Și m-oi arăta,
Fărâme vă fac
Și vă viu de hac!
S-a speriat Moș Martin și a șters-o prin pădure.
Iepurașul iar plânge și se căiește. Trece un cocoș pe drum cu o coasă pe spate.
— Cu-cu-rigu! Iepurașule, de ce plângi tu?
— Cum să nu plâng, cocoșule? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
— Nu mai plânge, iepurașule, că-ți scot vulpea din casă.
— Ba n-o să izbutești. Au încercat și câinii, și lupul, și ursul și n-au putut s-o gonească. Nici tu n-o să poți face nimic.
— Las’ pe mine.
A pornit cocoșul spre colibă:
— Cucurigu!
Sunt cocoș cu pinten roș.
Pe umăr țiu coasa,
Vulpea ticăloasă,
S-o gonesc din casă!
Vulpea aude și o cam sfeclește.
— Iaca mă îmbrac... zice ea.
Dar cocoșul nu se lasă:
— Cu-cu-rigu!
Sunt cocoș cu pinten roș.
Pe umăr țiu coasa,
Vulpea ticăloasă,
S-o gonesc din casă!
Vulpea se bâlbâie:
— Îmi pun șuba.
Cocoșul cântă a treia oară:
— Cu-cu-rigu!
Sunt cocoș cu pinten roș.
Pe umăr țiu coasa,
Vulpea ticăloasă,
S-o gonesc din casă!
S-a speriat vulpea din cale-afară, a coborât de pe cuptor și a luat-o la sănătoasa.
Iar iepurașul și cocoșul s-au mutat împreună și au dus-o împărătește; și, dacă n-au murit, mai trăiesc și astăzi.
















