CEL MAI FRUMOS DAR de Mihnea Moisescu - planșe poveste (8 Martie)

Preț: 7 dolari ( 32 lei)

Acest material cuprinde 11 planșe frumos ilustrate ale poveștii "Cel mai frumos dar" de M. Moisescu, pe care le puteți folosi în cadrul activităților de la grupă cu ocazia celebrării Zilei de 8 martie. 

 Achiziționați materialul de AICI

https://www.teacherspayteachers.com/Product/CEL-MAI-FRUMOS-DAR-de-M-Moisescu-11-plane-11141948

Inițial, plata este estimată în dolari, însă la plătire poate fi convertită în lei, așadar poate fi făcută cu orice card din Romania

Sau mă puteți contacta la nr de whatsapp: 0768263162 

Cel mai frumos dar

                  

de Mihnea Moisescu

      În după amiaza aceea Cătălin nu putea să doarmă. Grijile îl goneau pe moş Ene de la gene. Păi, să-i ardă de somn când a doua zi era 8 Martie, ziua tuturor mamalor şi el nu ştia ce dar să facă mamaei lui?! Ştia numai că ar fi vrut să-i dăruiască ceva cu totul deosebit, dar un dar minunat, greu de dobândit. Dar ce anume nu ştia.

     Ieşi în curte. Cerul era senin şi albastru, de-un albasrtu clar, strălucitor, ca ochii lui Cătălin. Privindu-l, băiatului îi veni un gând:

    ”Ce minunat ar fi să pot rupe o fâşioară din cer, ca să-şi facă mama din ea o bluză cum nu mai are nimeni pe lume”!

    Ei, dac-ar fi fost mare, s-ar fi urcat imediat în avion şi până numeri la zece ar fi ajuns la cer! Dar deocamdată abia împlinise şase ani, aşa că...

    O vrăbiuţă coborî din zbor aproape de el şi începu să ciugulească firimiturile de pâine, pe care băiatul le aruncase de dimineaţă în curte. Văzând-o, Cătălin se înveseli şi-i spuse:

    -Prietenă micuţă, te-aş ruga mult să mă ajuţi!

    -Cip, cirip! Cu dragă inimă, Cătăline, că şi tu m-ai ajutat pe mine! Cât a fost iarna de lungă am găsit în curtea ta firimituri de pâine. Spune-mi ce doreşti, şi dacă stă-n puterea mae, bucuroasă te ajut!

    -Înalţă-te vrăbiuţă-n zbor şi adu-mi o fâşioară din cer. Numai atât cât să-şi facă mama o bluză!.

    -Cirip, cirip! Îmi pare tare rău, dar eu până la cer nu pot ajunge. Asta o poate face numai Lia-Ciocârlia, prietena soarelui. Dar ea încă nu s-a întors din ţările calde.

    Necăjit, băiatul ieşi în stradă şi porni aşa, fără o ţintă precisă. Strada dădea de digul mării. Cătălin se opri pe dig şi privi marea. Era mohorâtă, întunecată şi în apropierea ţărmului îşi acoperea faţa cu pânze de spumă.

    Băiatul îşi aminti un film pe care îl văzuise de curând. În filmul acela, Făt-Frumos cobora în adâncul mării ca să aducă Ilenei Cosânzena un peştişor cu totul şi cu totul de aur.

    Fără să îndrăznească să se apropie mai mult de mare, Cătălin începu să strige cât îl ţinea glasul:

    -Mare! Puternică mare! Mâine e ziua mamei şi-aş vrea să-i fac un dar minunat, greu de dobândit. Fii bună şi dă-mi un pestişor de aur, chiar dac-o fi mititel, cât degetul meu cel mic!

    Marea îi răspunde moroconoasă:

    -Că altă treabă n-am decât să-ţi dăruiesc comorile mele! Lasă-mă în pace!

     Cătălin strigă supărat:

     -Eşti o răutăcioasă şi o zgârcită! Întoarse apoi spatele mării şi porni spre casă, gândindu-se că dacă ar fi fost bărbat în toată firea ar fi îmbrăcat îndată un costum de scafandru, ar fi coborât în adâncuri, chiar fără voia mării, şi-ar fi prins pentru mămica lui cel mai frumos pestişor de aur.

    Ei, dar deocamdată nu era decât un băieţel de şase ani!...

    Nu după mult timp se lăsă seara. Cerul se spuzi de stele... Lui Cătălin îi alergau ochii de la o stea la alta.

   Deodată încolţi în căpşorul lui o idee:

   ”De-aş putea culege-o stea, să o dau mamii, să şi-o pună-n părul ei negru ca ceul nopţii! Ce frumos i-ar sta! ”.

    După ce se mai gândi puţin, ieşi fuga în stradă. Se opri lângă blocul care se construia la colţ. Blocul avea de acum opt etaje şi încă nu era terminat. Alături de bloc se afla o macara care i se păruse întotdeauna lui Cătălin că-şi proptea fruntea de cer.

    -Macara! Uriaşă macara, ascultă-mă! strigă băiatul.Cine mă cheamă? întrebă macaraua cu un glas somnoros. Pasămite adormise după toată truda grea din timpul zilei.

    -Eu, Cătălin! Sunt aici, lângă piciorul tău!

    -Aha! Acum te văd!...Şi ce doreşti?

    -Macara! Uriaşă macara! mâine e ziua tuturor mamelor şi aş vrea să-i fac mamei mele un dar cum nici un alt copil să nu-i poată dărui mamei lui. Te rog mult, ridică-mă până la cer să culeg o stea. nimeni n-o să se supere. Pe cer sunt, doar, atâtea stele!.

    -Bucuroasă te-aş ajuta, dar până la stele nu pot ajunge. Ele se află mult, mult mai sus decât te-aş putea eu ridica!

    Tare se mai necăji Cătălin! Se gândi că dacă ar fi fost mare s-ar fi ridicat îndată într-o rachetă şi-ar fi cules cea mai frumoasă stea. Ei, dar când ai numai şase ani...

    Se întoarse acasă şi intrând în odăiţa lui se aşeză necăjit pe un scaun. Creioanele colorate, ce se aflau pe masă, îl priviră uimite. Li se părea ciudat să-l vadă necăjit, căci Cătălin era aproape întotdeauna vesel.

    -Ce-ai păţit, Cătăline?! De ce eşti aşa supărat? îl întrebă creionul roşu.

    -Păi, cum să nu fiu? Mâine e 8 Martie şi eu nu ştiu ce dar să-i fac mamei. Aş fi vrut să-i dăruiesc un lucru minunat, greu de dobândit: o fâşie de cer senin, o stea, sau un pestişor cu totul şi cu totul de aur...

    -Aşa...Şi zici c-ai vrea să-i dăruieşti un lucru frumos, greu de dobândit?

    -Da,da!

    -Eu cred c-ai putea să-i faci un asemenea dar! zise creionul roşu. Ce-ar fi să-i dăruieşti o floare desenată de tine, dar o floare frumoasă ca cele din poveşti? Cred că s-ar bucura tare mult primind un asemenea dar.

    -O!Să desenez o floare atât de frumoasă cum spui, e tare greu! Nu pot!

    -Încearcă! Doar ziceai că ai vrea să dăruieşti ceva deosebit, greu de dobândit. Încearcă, şi noi, culorile, te vom ajuta cu toată dragostea.

     Cătălin, după ce mai stătu o vreme în cumpănă, începu să deseneze. Lucră încet cu migală, gândindu-se tot timpul la zâmbetul mamei lui. Când termină de desenat, culorile începură să aplaude şi să strige în cor:

    -Ce floare frumoasă! Ce floare frumoasă!

    -Are petalele ca cerul senin, iar la mijloc e galbenă ca un pestişor de aur sau ca o stea! zise creionul roşu.

      -A doua zi dimineaţă, băiatul dărui mamei desenul. Mama privi foaia îndelung, uimită, apoi exclamă:

     -Tu ai făcut floarea asta?! Tu singur?

     -Da...

    -Minunat! Nici de mi-ai fi dăruit o stea nu m-aş fi bucurat atâta!

     Mama lipi desenul pe un carton, îl înrămă şi-l aşeză la capul patului ei, ca pe cel mai îndrăgit dar.