O zi de iarnă de Păuna Ramona – poveste ilustrată pentru copii
Iarna este anotimpul bucuriei simple: fulgi de zăpadă, joacă în aer liber, râsete și amintiri care rămân în sufletul copiilor.
Povestea „O zi de iarnă” îi poartă pe cei mici alături de Răzvan și Ioana, doi copii curioși și veseli, care transformă o zi friguroasă într-o adevărată aventură: construiesc un om de zăpadă, se dau cu sania și descoperă urme misterioase în zăpadă.
📥 Descarcă gratuit imaginile
PLANȘE POVESTE
⚠️ Respectarea drepturilor de autor
Pentru a sprijini munca educațională și creativă, te rog să ții cont de următoarele:
- imaginile și povestea nu pot fi folosite în scop comercial sau pentru revânzare;
- materialele nu pot fi repostate integral pe alte site-uri, bloguri sau grupuri;
- dacă le distribui, folosește linkul către această postare, menționând sursa;
- nu elimina semnătura sau mențiunea de autor, acolo unde este prezentă.
Îți mulțumesc că alegi să folosești aceste materiale cu responsabilitate și respect.
Sper ca povestea „O zi de iarnă” să aducă zâmbete copiilor și inspirație în activitățile tale educaționale.
O ZI DE IARNĂ
de Păuna Ramona
Fulgi mari și pufoși cădeau liniștiți din cer și se roteau ușor, ca într-un dans. Totul era alb și strălucitor. Afară era o zi de iarnă adevărată, din aceea care te cheamă la joacă.
Răzvan și Ioana s-au îmbrăcat repede: căciuli groase, fulare colorate, mănuși călduroase și cizme îmblănite. Abia așteptau să iasă în curte.
— Să facem un om de zăpadă! a strigat Răzvan, cu ochii sclipind de bucurie.
Aceasta era prima lor misiune din ziua aceea.
Au început să rostogolească zăpada rece și moale. Răzvan a făcut bila mare pentru bază, iar Ioana a modelat cu grijă două bile mai mici: una pentru burtă și una pentru cap. Au căutat prin magazie și au găsit o pălărie veche, numai bună pentru omul lor de zăpadă. Un morcov a devenit nas, iar două pietricele – ochi veseli.
— Uite ce pufos e! a râs Ioana.
Omul de zăpadă părea că le zâmbește.
— Acum, la săniuș! a spus ea hotărâtă.
Sania lor roșie îi aștepta cuminte la deal. Răzvan s-a așezat primul, ținând bine de sfoară.
— Unu, doi, trei… plecăm!
Sania a alunecat rapid, iar râsetele lui au umplut aerul rece.
Apoi a venit rândul Ioanei. A coborât mai repede și mai curajos decât Răzvan.
— Am câștigat! a strigat ea fericită.
După câteva ture bune, obrajii le erau roșii, iar frigul și joaca îi obosiseră puțin. Totuși, au mai avut energie pentru un ultim joc: „Urmele de vulpe”. Mergeau cu atenție prin zăpadă, călcând pe urmele lăsate de animale, ca niște adevărați detectivi.
— Aici sigur a trecut o vulpe! a șoptit Răzvan, privind atent urmele.
Soarele s-a ascuns încet după nori, iar frigul s-a făcut mai simțit. Obosiți, dar fericiți, cei doi frați s-au oprit lângă omul lor de zăpadă.
— Pe mâine, om de zăpadă pufos! au spus ei în cor.
A fost o zi de iarnă minunată, plină de joacă, râsete și amintiri frumoase.
Alte materiale utile
