Am pregătit un material vizual dedicat poveștii „Povestea Florii-Soarelui” – după Tudor Pamfile, potrivit pentru activitățile desfășurate la grupă. Materialul conține planșe ilustrate, realizate într-un stil cald, prietenos și atractiv pentru copii, astfel încât povestea să fie mai ușor de urmărit, de înțeles și de povestit.
Prin intermediul acestor imagini, copiii pot urmări mai ușor firul narativ al poveștii: fata de împărat care pornește în căutarea Soarelui, întâlnirea cu puiul ceții, apariția împăratului vânturilor, ajutorul primit de la împărăteasa norilor și transformarea finală în floarea-soarelui.
Planșele sunt potrivite pentru imprimare și pot fi plastifiate pentru a fi folosite de mai multe ori la grupă. Le puteți așeza pe panou, le puteți folosi în timpul povestirii sau le puteți transforma într-un joc de ordonare a secvențelor poveștii.
Descărcare gratuită:
Planșele pentru „Povestea Florii-Soarelui” pot fi descărcate gratuit de mai jos.
Sper să vă fie de folos la clasă și să aducă un plus de farmec activităților cu cei mici!
Trăia odată o fată de împărat care îl îndrăgea atât de mult pe Soarele cerului nostru, încât a pornit în căutarea lui, fără ajutorul nimănui. Și-a mers cale fără capăt, ca și nădejdea ei fără sfârșit, că, dacă nu azi, măcar mâine, poimâine, răspoimâine, la anul, peste zece, peste o sută de ani, tot îl va putea întâlni.
Ajunse, într-un târziu, în miez de codru întunecos. Stând ea uluită și ostenită, aude un țipăt ascuțit. În vârful unui copac era un cuibar.
— Vino și mă apără, că mult bine ți-oi face!
Fata se sui în copac și văzu un puișor golaș care tremura de frică.
— Ce cauți tu aici, singur? întrebă fata.
— Sunt pui de balaur și am mai avut și frați, dar împăratul vânturilor mi i-a furat, iar pe mama a alungat-o. Stai lângă mine și mă păzește!
— Din ce fel de lighioană te tragi?
— Mama e împărăteasa cețurilor, negurilor și pâclelor. E mai mare peste nori și promoroace. Când plânge ea, curg ploile pe pământ, iar când se piaptănă, se aștern troiene pe câmpuri.
Nu trece mult și apare împăratul vânturilor, cu chip de balaur.
— Dă-te la o parte, să mănânc puiul ceții, iar apoi te voi lua să mergem amândoi pe pustiuri.
— Ba nu, vântule, nu-l vei mânca! Nu acum!
Vântul se opri, primind făgăduiala că, dacă va veni mai târziu, are să-i dea la ospăț puiul ceții.
Sosi la cuib și împărăteasa norilor, ca să-și vadă puiul, iar acesta îi povesti toată pățania.
— Cum să-ți mulțumesc? o întrebă ea pe fată.
— Du-mă pe tărâmul Soarelui, răspunse fata.
— Uuuu, drept să-ți spun, acum nu-ți pot îndeplini voia.
— Dacă-i așa, o să aștept și un an.
— Mă voi întoarce, zise împărăteasa și se duse.
După jumătate de an, veni iar împăratul vânturilor. Fata îi zise:
— Voi merge cu tine dacă o lași pe împărăteasa norilor să mă plimbe pe cer.
— Bine! O las să te plimbe!
Fata s-a și simțit luată de un nor și dusă până la scara cerului. Ce-i mai trebuia acum? O zi până la castelul de cleștar al Soarelui, ca să-și îndeplinească visul.
Dându-și seama de planul fetei, vântul trimise îndată veste mamei Soarelui că picior pământean se află în împărăția ei. Aceasta dădu veste în țară că cineva vrea să ajungă la feciorul ei.
Fata de împărat a fost prinsă și prefăcută într-o sămânță. Mama Soarelui a azvârlit sămânța pe pământ, să crească și să înflorească.
Așa a apărut o plantă a cărei floare seamănă la chip cu soarele. Din răsărit și până-n asfințit, floarea îl urmărește fără încetare, îl plânge de dor, dar de atins, niciodată.
