GHIOCELUL SPERIAT de Flori Bungete

GHIOCELUL SPERIAT

de Flori Bungete 

De sub stratul de omăt se aude un glăscior,

Ce, din ce în ce mai stins, striga după ajutor:

- Săriți!... Ajutor!!! Mă fură Zâna Iernii, cea de gheață

Și abia de-o săptămână mă trezisem, iar, la viață!

- Cine strigă?! Ce se-aude?! se-ntrebă în sinea sa,

Petrișor, care privea dansul fulgilor de nea.

Ieșise, cam de vreo oră, pe pridvorul casei mici

Și-astepta să se oprească, ninsoarea de…licurici.

Fulgii mari, strălucitori, din văzduh lin se cerneau

Și-un covor, alb și pufos, peste pământ așezau.

Greu era să crezi că-n jur totu-i alb, imaculat,

Când ieri toată ziua-a fost, soarele stăpân pe sat.

Iarba se-auzea cum crește, pomii gata-nmuguriți

Și-n grădină ghioceii, toți aproape înfloriți.

Dar deodată,-un vânticel a-nceput să bată rece,

Oblingând soarele cald, de pe ceru-nalt să plece.

Primăvara, speriată, să se apere-a-ncercat

Însă iarna, nemiloasă, nici n-a vrut să stea la sfat.

- Întâi Martie-a trecut, legal este dreptul meu,

Să domnesc, să fiu stăpână, peste sat în locul tău!

Zise primăvara-ncet, cum o știm, mai rușinoasă,

Însă iarna-i râse-n față:- Tot tu ești supărăcioasă?

De câte ori te-ai băgat, nepoftită, peste mine,

Cât am fost eu la putere?... spune, surioară, spune!

Haide, zi a fost frumos, la Crăciun, din partea ta

C-am avut grade cu plus, fără niciun fulg de nea?

Și de stau să mă gândesc, câte zile-au fost cu soare,

Îmi vine să cred că eu, vin doar cu…recomandare.

Tu te superi pentru-o zi, sau vreo două-trei, cel mult,

Că mai ripostez și eu, surioară, când și când?

- Da, e drept că, de o vreme, noi… ne-am cam amestecat,

Dar nu este vina mea: rânduiala s-a stricat.

Atât zise primăvara și timidă a tăcut,

Iar iarna, prinzând curaj, totu-n alb a prefăcut.

Dar să revenim acum, la strigătul de-ajutor

Și la Petrișor, băiatul, care stătea în pridvor.

Auzind, ciuli urechea și scrutând ninsoarea deasă,

El localiză glăsciorul: grădina de lângă casă!

Cercetă atent zăpada și-ntr-un loc el a aflat

Sub zăpadă-un ghiocel, tare mic și speriat.

Băiatul îl întrebă: - Tu stigai a…disperare?

- Da, răspunse ghiocelul, uite ce zăpadă mare!

Zâna Iernii-mi dă târcoale, frică-mi este că mă fură

Și mă duce, hăăăt departe, de la voi din bătătură!

- Nu te teme, sunt aici, zise Petrișor, zâmbind

Și oricâr ar încerca să te fure, am s-o prind!

Dar uite, îți spun, acum, un secret, să-l păstrezi bine:

Iarna asta e stăpână, peste sat, doar până mâine!

Nu te mint, tot ce îți spun, este foarte-adevărat,

După-aceea o să fie numai soare peste sat.

Atunci, bietul ghiocel, deveni încrezător

Și, ridicându-și căpșorul, îi spuse lui Petrișor:

- N-am cuvinte să îți spun cât de mult îți mulțumesc!

Ești un băiat curajos, cum să te despăgubesc?

- Poți să-mi cânți un cântecel cu glasul tău cristalin?

-Cum să nu, imediat, numai capul să-mi înclin.

Și-ntr-o clipă, în grădină, de sub mantia de nea,

Se auzi un glăscior, ce primăvara vestea.

Sus pe cer, a doua zi, soarele s-a arătat,

Și primăvara, stăpână, peste sat s-a așezat!