𝗖𝗲 𝗺𝗶-𝗮ș 𝘀𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗺𝗶𝗲, 𝗮𝗰𝘂𝗺 𝟮𝟮 𝗱𝗲 𝗮𝗻𝗶, 𝗰â𝗻𝗱 𝗮𝗺 𝗶𝗻𝘁𝗿𝗮𝘁 î𝗻 î𝗻𝘃ăță𝗺â𝗻𝘁...
Aveai emoții mari. Ți-ai ales hainele cu grijă, ai pășit în grădiniță cu inima bătând tare și cu ochii plini de vise. Îți imaginai zâmbete, joacă, bucurie. Și da, toate acelea aveau să vină.
Dar n-aveai de unde să știi cât de grea poate fi, uneori, meseria asta.
Nu ți-a spus nimeni că vei scrie sute de hârtii pe care nu le va citi nimeni. Că vei plânge noaptea de oboseală, dar dimineața te vei ridica pentru că știi că te așteaptă niște ochi care se luminează când intri în sala de grupă.
Nimeni nu ți-a zis că uneori vei fi și mamă, și medic, și psiholog, și tâmplar, și animator, și prieten.
Că vei da din timpul tău liber, din banii tăi, din energia ta… și uneori nu vei primi nici măcar un „mulțumesc”.
Dar știi ce nu ți-a spus nimeni și ai descoperit singură?
- Că un copil care te ia în brațe sincer îți repară inima.
- Că un desen cu „Te iubesc, doamna!” îți poate da putere pentru încă o lună.
- Că ai crescut generații. Ai pus semințe. Ai schimbat destine.
Așadar, dacă aș putea vorbi cu tine, educatoarea de atunci, ți-aș spune:
"Ț𝗶𝗻𝗲-𝘁𝗲 𝘁𝗮𝗿𝗲. 𝗡𝘂 𝗿𝗲𝗻𝘂𝗻ț𝗮. 𝗩𝗮 𝗳𝗶 𝗴𝗿𝗲𝘂. 𝗗𝗮𝗿 𝘃𝗮 𝗳𝗶 𝗺𝗶𝗻𝘂𝗻𝗮𝘁."
Și ai devenit exact ce trebuia să fii:
𝐔𝐧 𝐎𝐌 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐥ă𝐬𝐚𝐭 𝐮𝐫𝐦𝐞 î𝐧 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc pentru aprecieri! 🤗