POVESTEA NUCII LĂUDĂROASE de V. COLIN - PLANȘE

Povestea nucii lăudăroase de Vladimir Colin  - 11 planșe frumos ilustrate 

Preț: 25 lei

Achiziționați planșele de AICI

https://www.teacherspayteachers.com/Product/POVESTEA-NUCII-LUDROASE-11-PLANE-12354129

Inițial, plata este estimată în dolari, însă la plătire poate fi convertită în lei, așadar poate fi făcută cu orice card din Romania

Sau mă puteți contacta la nr de whatsapp: 0768263162 

POVESTEA NUCII LĂUDĂROASE 

de Vladimir Colin

       A fost odată o nucă, o nucă … ei, ca toate nucile! Şi nuca asta creştea într-un nuc. Dar nucul nu mai era ca toţi nucii … Şi ştiţi de ce? Pentru că nucul ăsta se pomenise crescând în pădure. Nu ştiu cum ajunsese acolo , printre stejari şi fagi, dar ce ştiu e că acolo trăia de ani şi ani de zile. Şi uite că printre nucile pe care le făcuse era şi nuca noastră.

       Ei, şi într-o bună zi vine un urs mare , mai mare chiar decât nenea Niţă, şi se întinde sub nuc să tragă un pui de somn.

- Ah, ce bine o să dorm! spuse ursul şi se puse cu burta în sus, cu labele pe după ceafă şi începu să sforăie: Sfârrrr-mârrr! Sfârrr-mârrr!

       Tocmai atunci, creanga pe care tocmai stătea spânzurată nuca noastră strigă veselă:

- Ei, nucă-nucuşoară! Gata, poţi să-ţi dai drumul, că eşti coaptă bine …

      Fireşte, nuca nu aşteptă să i se spună de două ori. Se aruncă de pe creanga ei, fără umbrelă sau paraşută, se aruncă vitejeşte, aşa cum se aruncă nucile şi … drept pe nasul ursului se opri.

- Văleu! răcni ursul, deşteptat fără veste , dar nepricepând ce-l izbise tocmai de nas (care e partea lui cea mai simţitoare), se ridică degrabă şi-o luă la sănătoasa.

- Ehei, aţi văzut cine sunt eu? strigă atunci nuca. Sunt pesemne nespus de puternică dacă până şi ursul se teme de mine!

        Iepurele, care văzuse tot ce se petrecuse , se apropie tremurând de nucă şi o rugă cu glas stins:

- Puternică nucă, milostiveşte-te de un biet iepure! … Să nu mă mănânci!

- Bine, îi răspunse nuca. De astă dată te iert , dar vezi să nu mă superi prea tare şi să nu-mi mai ieşi înainte că de! nu ştiu, zău …

          Veveriţa se rugă şi ea, plângând:

- Of şi of, puternică nucă! Îndură-te şi de o biată veveriţă … N-o mânca nici pe ea!

- Ia ascultaţi, făpturi neroade! se supără de astă dată nuca. Ce, vreţi să mă lăsaţi să mor de foame? … Păi, mâine o să vină lupul să mă roage să-l cruţ, apoi mistreţul, apoi cine mai ştie care alt neisprăvit … Şi eu? V-aţi gândit că şi eu trebuie să mă hrănesc? Doar sunt o nucă adevărată, o nucă puternică, o nucă … Ehei, ce ştiţi voi!

        Iepurele şi veveriţa o luară la fugă şi vestiră înspăimântaţi că s-a sfârşit cu pacea pădurii. S-a ivit o dihanie cumplită, una care pare mică şi neînsemnată, dar care mănâncă urşi, lupi şi mistreţi, cum ai înghiţi un fir de iarbă! Toate sălbăticiunile se zăvorâră în vizuinile lor, aşteptând cu inima strânsă ca dihania cea cumplită să li se ivească înaintea porţilor. În pădure se lăsase o tăcere grea şi nici măcar păsările nu se mai încumetau să cânte. Iar în tăcerea aceea se auzeau când şi când nişte ţipete grozave:

- Unde-s lupii, urşii şi mistreţii? Unde-s leii , zmeii şi balaurii? … Vreau să le trag o mamă de bătaie şi să-i înghit pe nemestecate! Aşa striga nuca de răsuna pădurea şi nici lupii, nici urşii, nici mistreţii, ba nici chiar leii, zmeii şi balaurii nu cutezau să crâcnească.

        Dar într-o zi veni un băieţel , se plimbă prin pădure, găsi nuca şi, după ce-i sparse coaja, o mâncă.